Ea a precizat că i-a cerut secretarului de stat Antony Blinken să vină să participe la o reuniune asupra Ucrainei în Consiliul de Securitate al ONU, prevăzută de mult timp ca să fie organizată joi dimineaţă la New York, care va fi prezidată de ministrul rus adjunct de externe Serghei Verşinin şi la care va participa de asemenea un viceministru britanic însărcinat cu afacerile europene, James Cleverly.
În drum spre Conferinţa de securitate de la Munchen, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, secretarul de stat vine la ONU „pentru a face lumea să înţeleagă că noi facem tot posibilul pentru a împiedica un război”, a precizat pentru presă ambasadoarea americană, ea însăşi cu rang de ministru ca membră a cabinetului lui Joe Biden.
„Elementele pe teren arată că Rusia se îndreaptă spre o invazie iminentă”, a afirmat Linda Thomas-Greenfield.
„Obiectivul nostru este de a transmite gravitatea situaţiei” căci „este un moment crucial”, a subliniat ea. Antony Blinken va „semnala angajamentul nostru intens pentru diplomaţie, oferind şi subliniind calea spre dezescaladare”, a mai spus ea.
Americanii au constatat cu îngrijorare miercuri că Rusia îşi continua escaladarea, afirmând totuşi că a început o detensionare, a declarat un înalt responsabil al Departamentului de Stat, evocând o similitudine cu faza care precedase incursiunea forţelor Moscovei în Georgia în 2008.
El a explicat de asemenea preocuparea americană prin recentele bombardamente în Donbas, regiune din estul Ucrainei, scena unui conflict între Kiev şi separatişti proruşi, precum şi prin pregătirile imputate de Washington ruşilor pentru a fabrica un pretext pentru o invazie în Ucraina.
Este vorba „poate de momentul cel mai periculos pentru pace şi securitate de la sfârşitul Războiului rece”, a afirmat acest înalt responsabil american.
Sursa foto: Flickr
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
