
- Cercetarea ia în calcul bilanţurile naţionale din zece ţări, care reprezintă peste 60% din veniturile înregistrate la nivel global: China, SUA, Germania, Franţa, Regatul Unit, Canada, Australia, Japonia, Mexic şi Suedia.
- China constituie o aproape treime din totalul creşterilor, în contextul în care averea totală a cetăţenilor a crescut la 120 de trilioane de la 7 trilioane în 2000.
- China a reuşit să depăşească pentru prima dată Statele Unite.
Averea netă la nivel global a crescut de peste trei ori în ultimele două decenii, iar China a reuşit să depăşească pentru prima dată Statele Unite, obţinând astfel prima poziţie într-o analiză efectuată de grupul de consultanţă McKinsey, conform Bloomberg.
Cercetarea ia în calcul bilanţurile naţionale din zece ţări, care reprezintă peste 60% din veniturile înregistrate la nivel global: China, SUA, Germania, Franţa, Regatul Unit, Canada, Australia, Japonia, Mexic şi Suedia.
„Suntem mai bogaţi decât am fost vreodată”, spune Jan Mischke, partener în cadrul McKinsey Global Institute din Zurich.
În 2020, averea netă la nivel mondial a crescut la 515 trilioane de dolari (515.000 de miliarde de dolari), de la 156 de trilioane în 2000. China constituie o aproape treime din totalul creşterilor, în contextul în care averea totală a cetăţenilor a crescut la 120 de trilioane de la 7 trilioane în 2000, cu un an înainte să se alăture Organizaţiei Mondiale a Comerţului, decizie care a alimentat ascensiunea economică a ţării.
În aceeaşi perioadă, averea netă a Statelor Unite s-a dublat şi a ajuns astfel la 90 de trilioane de dolari. În ambele ţări – primele două economii ale lumii – cele mai bogate 10% din gospodării deţin două treimi din totalul averii nete , iar numărul a crescut considerabil de-a lungul ultimelor două decenii.
Din ce provine 68% din averea netă globală
Potrivit McKinsey, 68% din averea netă la nivel global vine din real estate. Bilanţul este completat de infrastructură, utilaje şi echipamente, şi într-o măsură mai mică, de aşa-zisele active necorporale, precum patentele şi proprietatea intelectuală. Activele financiare nu sunt luate în considerare deoarece sunt compensate prin datorii.
Evoluţia din ultimele două decenii a depăşit creşterile înregistrate de PIB-ul global şi a fost alimentată de preţurile tot mai mari ale industriei imobiliare şi de reducerea ratelor dobânzilor. McKinsey argumentează că preţurile activelor sunt cu 50% peste media pe termen lung, calculată în funcţie de veniturile actuale, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la sustenabilitatea fenomenului.
O soluţie ar fi găsirea unor investiţii mai productive care ar stimula PIB-ul global. La polul opus, cel mai pesimist scenariu implică prăbuşirea preţurilor activelor, eveniment ce ar şterge o treime din averea la nivel mondial, punând-o în linie cu veniturile actuale.
The post Averea netă la nivel global s-a triplat în ultimele decenii. Ce țară a depășit SUA appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



