Cea mai mare companie listată din Europa Centrală a anunţat că în primul trimestru din 2022 profitul net ajustat a fost mai mult decât triplu, la 26,7 miliarde de coroane (1,13 miliarde de dolari), în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la 16,2 miliarde de de coroane, scrie Agerpres.
În primele trei luni din 2022, profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) a urcat cu 119%, la 43,7 miliarde de coroane, de asemenea mult peste previziunile analiştilor.
Grupul, unde statul ceh deţine o participaţie de 70%, se aşteaptă ca profitul net ajustat să fie cel puţin dublu în 2022, între 45 şi 49 miliarde de coroane, după ce în martie estima un câştig între 38 şi 42 miliarde de coroane.
EBITDA ar urma să crească anul acesta la 95 – 99 miliarde de coroane, faţă de prognoza anterioară, de 85 – 89 miliarde de coroane.
Nivelul dividendelor în 2022 s-ar putea situa la 67-73 coroane, peste nivelul record de 53 coroane plătit pentru câştigurile din 2009.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
