Economice

Multinaţionalele estimează o creştere a poverii fiscale ca urmare a implementării reformei OCDE – studiu Deloitte

Conform raportului, o proporţie similară (50%) estimează o majorare a taxelor, din cauza datoriilor guvernamentale ridicate acumulate în timpul pandemiei de COVID-19, în jurisdicţiile în care au stabilită rezidenţa fiscală, scrie Agerpres.

„În plus, 90% dintre companiile participante anticipează o posibilă creştere a numărului de litigii fiscale din cauza deficitelor guvernamentale tot mai mari înregistrate în ultimii ani”, mai arată studiul Deloitte 2022 Global Tax Survey: Beyond BEPS (Base Erosion and Profit Shifting).

Referitor la reglementările propuse de OCDE, 59% dintre companii estimează că acestea vor fi implementate într-un număr semnificativ de ţări până în 2024.

„În aceste condiţii, 55% susţin că au datele financiare şi contabile structurate corespunzător pentru a se conforma la prevederile pilonului II (impozitul minim pe profit la nivel global). Însă, în cazul pilonului I, care presupune distribuirea mai echitabilă a drepturilor de impozitare a profiturilor companiilor multinaţionale între ţările din care se obţin, doar 25% se aşteaptă ca Senatul Statelor Unite ale Americii să aprobe implementarea legislaţiei necesare în acest scop până în 2023”, susţin autorii raportului.

Pe de altă parte, 80% dintre reprezentanţii companiilor multinaţionale estimează că directivele europene în domeniul taxării (DAC6, ATAD3, Country by Country Reporting etc.) nu vor genera o simplificare a obligaţiilor de raportare la nivelul Uniunii Europene, în principal din cauza numărului tot mai mare de reguli, cerinţe şi termene de raportare impuse prin intermediul acestora (60% dintre participanţii la studiu).

„Aplicarea reglementărilor fiscale convenite sub coordonarea OCDE este încă incertă, din cauza lipsei unei decizii din partea Statelor Unite cu privire la pilonul I, care vizează, în principal, taxarea marilor giganţi din tehnologie. Un eventual blocaj pe acest pilon ar putea compromite întregul acord, semnat în 2021, şi ar putea readuce în discuţie aplicarea taxei digitale individual de către statele semnatare. Pe de altă parte, la nivel european, legislaţia fiscală devine tot mai complexă, iar cerinţele de raportare implică seturi de date din ce în ce mai voluminoase, astfel că marile companii sunt nevoite să investească semnificativ în soluţii de conformare bazate pe tehnologie. Toate aceste schimbări vizează creşterea transparenţei fiscale la nivel de jurisdicţie, dar şi în tranzacţiile transfrontaliere”, a declarat Dan Bădin, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.

El a subliniat că multinaţionalele ce activează în România sunt supuse prevederilor legislaţiei europene, dar trebuie să ia în calcul şi recomandările OCDE, care pot fi preluate în legislaţia naţională, dat fiind că ţara noastră se află în proces de aderare la această organizaţie şi este şi semnatară a acordului privind reforma fiscală internaţională.

Conform studiului, aproape 40% dintre companiile participante susţin că, în ultimul an, autorităţile fiscale din statul în care este înregistrat grupul din care fac parte au devenit mult mai riguroase în cadrul controalelor fiscale, iar jumătate (48%) au înregistrat cazuri de dublă impozitare, la nivel de grup, ca urmare a schimbărilor legislative unilaterale, neconforme cu abordarea coordonată la nivel internaţional.

Totodată, Deloitte realizează Global BEPS Survey anual, începând din 2014, în rândul reprezentanţilor departamentelor de taxe şi al directorilor financiari, pentru a analiza impactul implementării reformei fiscale internaţionale asupra companiilor din întreaga lume. Ajuns la a noua ediţie, studiul din acest an cuprinde opiniile exprimate de peste 160 de reprezentanţi ai companiilor din 21 de ţări.

Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din ţara noastră şi oferă, în cooperare cu Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanţă fiscală, servicii juridice, de consultanţă şi managementul riscului, consultanţă financiară, soluţii de servicii şi consultanţă în tehnologie, precum şi alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.000 de profesionişti.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *