Economice

Peste 80% din totalul curierilor activi Glovo din România vor participa la cursuri de siguranță rutieră anul acesta

Pentru a spori protecția în trafic a curierilor care colaborează cu aplicația, Glovo va pune la dispoziția acestora cursuri de siguranță rutieră. Astfel, împreună cu furnizori acreditați, Glovo va organiza periodic aceste acțiuni de conștientizare. Potrivit reprezentanților companiei, peste 80% din totalul curierilor activi din România vor participa la cursurile de siguranță rutieră până la sfârșitul anului 2023.

Seria de cursuri reprezintă unul dintre elemente-cheie ale programului “Angajamentul pentru curieri”, iar aproximativ 10% dintre toți curierii care beneficiază de program la nivel global au participat la sesiunile de siguranță rutieră, reușind astfel să reducă incidentele în trafic. Mai mult, Glovo a introdus butonul SOS în aplicația pentru curieri, oferind acestora un instrument ușor de utilizat pentru a solicita ajutor și de a notifica autoritățile în situații de urgență.

Pentru a ajuta curierii să-și dezvolte abilitățile și să fructifice noi oportunități, Glovo va oferi tuturor curierilor activi acces gratuit la platforma digitală G-learning, unde pot alege dintre peste 65 de cursuri online disponibile în domenii precum: marketing, fotografie, limba engleză, IT, management sau dezvoltare personală și profesională. Mai mult de un sfert dintre aceste cursuri online sunt disponibile în limba română.

Ca parte a angajamentului său de a spori beneficiile disponibile pentru curieri, compania inițiază programul Glovo Club, dezvoltând constant parteneriate pentru a oferi acces la reduceri suplimentare curierilor. Astfel, aceștia vor se vor putea bucura de promoții speciale la restaurante, piese auto, service pentru mașini, consultanță financiară și antreprenoriat.

Începând cu această săptămână, Glovo lansează și Delivery Guru, un program de loialitate care își propune să recunoască eforturile celor mai activi curieri de pe platformă.

„Odată cu lansarea programului <<Angajamentul pentru curieri>> ne propunem să îmbunătățim experiența tuturor curierilor care folosesc aplicația noastră. Oportunitățile pe care le punem la dispoziție astăzi pentru curieri sunt doar primul pas al proiectului, iar misiunea noastră este să continuăm să dezvoltăm „Angajamentul pentru curieri”, adăugând constant noi beneficii.”, a declarat Iustinian Belghir, General Manager Glovo pentru România și Moldova. 

În urmă cu mai bine de un an, Glovo a lansat „Angajamentul pentru curieri” (The Couriers Pledge) în unele dintre țările în care activează platforma. De la lansarea sa globală în octombrie 2021, peste 22.000 de curieri din Polonia, Maroc, Georgia, Kazakhstan, Croația, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Ghana, Kenya, Kârgâzstan, Serbia, Slovenia și Bulgaria beneficiază deja de program, reprezentând aproape un sfert (32%) din toți curierii înregistrați în platforma Glovo la nivel global. Glovo vizează să implementeze “Angajamentul pentru curieri” în toate țările în care operează până la sfârșitul anului 2023.

Glovo este o aplicație de livrare din mai multe categorii și una dintre cele mai importante platforme de livrare din lume. Fondată în Barcelona, în 2015, compania operează în Europa de Sud-Vest, Europa de Est și Africa Subsahariană. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii pot cumpăra, colecta și trimite oricând orice produs în orașul lor.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 16 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *