Economice

Președintele ASF, Nicu Marcu, va fi audiat în Parlament la solicitarea PNL. El este chemat să prezinte situația pieței RCA

Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară susține că președintele institușiei, Nicu Marcu, va da curs oricărei invitații din partea Parlamentului, pentru a prezenta lămuriri cu privire la activitatea sa și la evoluțiile piețelor pe care le supraveghează.

Totodată, având în vedere legislația europeană în vigoare, Autoritatea de Supraveghere Financiară a menționat întotdeauna faptul că nu poate interveni, în sensul impunerii nivelului primelor de asigurare, indiferent de categoria și tipul autovehiculului sau de segmentul în care se încadrează proprietarul acestuia. Orice încălcare a directivelor europene (în cazul de față, Directiva 2009/138/EC privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare – Solvabilitate II) poate atrage procedura de infringement, se mai specifică în comunicatul transmis de instituție.

Cu referire la modul de stabilire a tarifelor RCA de către societățile de asigurare, ASF precizează că acestea își calculează tarifele RCA bazându-se, în principal, pe propriul istoric al daunalității și pe previziunile cu privire la evoluția acesteia și a altor cheltuieli care decurg din încheierea contractelor RCA, potrivit art. 18 – Stabilirea primei de asigurare RCA și informarea asiguratului din Legea nr. 132/2017.

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 10 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *