
- Victoria i-a adus lui Nadal calificare în semifinalele competiţiei de la Paris, unde îl va întâlni pe Alexander Zverev, care, la rândul său a trecut în patru seturi de Carlos Alcaraz.
- Novak Djokovic şi Rafael Nadal s-au înfruntat în meciuri directe de mai multe ori decât orice alţi jucători din istorie. La Roland Garros scorul este 8-2 pentru Nadal.
- Publicul francez l-a susţinut majoritar pe spaniol. Publicul chiar l-a taxat pe Djokovic pentru mai multe ieşiri nervoase, din tribune auzindu-se fluierături.
Sportivul spaniol, Rafael Nadal, s-a impus cu 3-1 la seturi (6-2 4-6 6-2 7-6) în faţa sportivului din Sebia într-o partidă ce s-a întins pe 4 ore şi 12 minute. Partida începută la ora 21:05 (ora Parisului) şi s-a încheiat 01:15 dimineaţa.
Victoria i-a adus lui Nadal calificare în semifinalele competiţiei de la Paris, unde îl va întâlni pe Alexander Zverev, care, la rândul său a trecut în patru seturi de Carlos Alcaraz.
Novak Djokovic şi Rafael Nadal s-au înfruntat în meciuri directe de mai multe ori decât orice alţi jucători din istorie. La Roland Garros scorul este 8-2 pentru Nadal.
Nadal este campionul absolut al Grand Slam-ului ce se desfăşoră pe zgură, cucerind un număr impresionant de 13 titluri. Însă Djokovic este singurul jucător care l-a învins de două ori pe zgura pariziană.
Anul trecut, sârbul l-a eliminat pe spaniol în patru seturi în semifinale.
„O noapte magică. Să joci împotriva lui Novak Djokovic este o provocare. Este unul din cei mai buni din lume şi sigura şansă să câştigi împotriva lui este să joci la cel mai înalt nivel. Iubirea publicului m-a ajutat foarte mult”, a delarat Nadal după victorie.
Publicul francez l-a susţinut majoritar pe spaniol. Publicul chiar l-a taxat pe Djokovic pentru mai multe ieşiri nervoase, din tribune auzindu-se fluierături.
The post Rafael Nadal câștigă la Paris în fața lui Novak Djokovic appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



