„Vom face o analiză rapidă a situaţiei şi a eventualelor măsuri care pot fi luate, încât să limităm – nu putem să excludem -, dar să limităm posibilitatea ca această tulpină să se răspândească rapid în România. E un lucru important de ştiut – trebuie să luăm măsuri care poate vor fi temporare, până ne lămurim ce este cu această tulpină. În afară de faptul că este mai transmisibilă, avem extrem de puţine informaţii legate de evoluţia clinică a pacienţilor infectaţi cu această tulpină şi de eficacitatea răspunsului imun după boală sau după vaccinare faţă de această nouă tulpină. Ce putem să spunem, la categoria veşti bune, este legat de faptul că în cazul celor două persoane care au fost diagnosticate cu această tulpină, simptomele sunt minore, chiar una dintre ele este asimptomatică”, a arătat ministrul, într-o declaraţie acordată presei.
Premierul Nicolae Ciucă va avea duminică o întâlnire de lucru, la Palatul Victoria, cu principalii responsabili ai gestionării pandemiei, în contextul apariţiei în România a două cazuri cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2.
Ca urmare a confirmării prezenţei tulpinii Omicron în România, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, duminică, de la ora 11,00, la sediul Guvernului, o întâlnire de lucru cu principalii responsabili ai gestionării pandemiei – ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol, a informat sâmbătă seara Guvernul
The post Rafila: Trebuie să luăm măsuri care poate vor fi temporare, până ne lămurim ce este cu această tulpină appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
