A fost descoperit un desen al lui Vincent van Gogh, care înfățișează un bătrân epuizat, a confirmat un muzeu dedicat artistului.
„Study for Worn Out” a fost desenat la începutul carierei artistului în 1882, a declarat Muzeul Van Gogh, potrivit BBC.
Schița se află într-o colecție a unei familii olandeze de mai bine de un secol și a fost expusă pentru prima dată la muzeul din Amsterdam.
Publicul va putea admira desenul până pe 2 ianuarie 2022, înainte de a fi înapoiat colecționarului, care a dorit să rămână anonim.
Desenul nu a mai fost văzut nicăieri
Micul desen în creion, semnat „Vincent”, înfățișează un muncitor în vârstă îmbrăcat în vestă, pantaloni și cizme, așezat pe un scaun de lemn și care își sprijină capul în mâini.
„Acest desen nu a mai fost văzut nicăieri. Este pentru prima dată când este expus public”, a precizat Teio Meedendorp, cercetător principal la Muzeul Van Gogh, adăugând că este imposibil de spus cât valorează.
Van Gogh pare să-l fi folosit ca bază pentru o versiune ușor diferită a desenului pe care l-a preferat și care se află în prezent în colecția muzeului, cu titlul „Worn Out.”
Artistul a realizat „Study for Worn Out” atunci când locuia la Haga și încă învăța să deseneze la aproximativ 29 de ani. Experții spun că oferă o perspectivă excepțională asupra procesului de creație al lui van Gogh de la acea vreme.
„Este destul de rar ca o nouă descoperire să îi fie atribuită lui van Gogh. Suntem mândri să putem arăta vizitatorilor acest desen și povestea sa”, a afirmat Emilie Gordenker, directoarea muzeului.
Proprietarul operei a cerut muzeului să stabilească dacă desenul îi aparține lui van Gogh.
„În termeni stilistici, se potrivește perfect cu numeroasele studii de figură pe care le cunoaștem din perioada lui van Gogh în Haga și legătura cu „Worn Out” este evidentă,” a precizat Meedendorp.
Citește și:
Experții au descoperit motivul pentru care Vincent van Gogh suferea de „delir”
Locul în care Vincent van Gogh ar fi pictat ultimul său tablou a fost găsit
Misterul celebrului autoportret al lui Vincent van Gogh, rezolvat după zeci de ani
Arma cu care s-ar fi împuşcat Van Gogh, vândută la licitaţie cu un preţ de aproape trei ori mai mare
Articolul Un desen semnat de Vincent van Gogh, recent descoperit, a fost expus la un muzeu din Amsterdam apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
