Stiri din Austria

Berea și brânza de mucegai se consumau în Austria încă de acum 2700 de ani. ”Practicile culinare preistorice erau sofisticate”

Un nou studiu arată cât de veche este asocierea berii și a brânzei cu mucegai în Europa. Muncitorii de la o mină de sare din Austria mâncau ambele produse cu până la 2.700 de ani în urmă, notează The Guardian.

Oamenii de știință au făcut descoperirea prin analizarea mostrelor excrementelor umane găsite în mijlocului minei Hallstatt din Alpii austrieci.

Frank Maixner, un microbiolog de la Institutul de Cercetare Eurac din Bolzano, Italia, care a fost principalul autor al raportului, a spus că a fost surprins să afle că cei care minau sarea acum mai bine de două milenii erau destul de avansați încât să „folosească fermentația intenționat”.

În opinia mea, este foarte sofisticat”, spune Maixner. „Nu mă așteptam la așa ceva la vremea respectivă”.

Situația financiară a celor care trăiesc în Austria este în prezent mai bună pentru mulți, în ciuda crizei Corona

Descoperirea este cea mai timpurie dovadă până la această dată privind maturarea brânzei în Europa, conform cercetătorilor.

Și în vreme ce consumul de alcool este cu siguranță bine documentat în scrieri vechi și dovezi arheologice, fecalele minerilor conțin prima dovadă moleculară a consumului de bere de pe continent, la acea vreme.

„Devine din ce în ce mai clar că nu numai că practicile culinare preistorice erau sofisticate, ci și că alimentele procesate complex precum și tehnica fermentației au avut un rol important în istoria noastră alimentară”, a spus Kerstin Kowarik, din partea Muzeului Istoriei Naturale de la Viena.

Orașul Hallstatt, un sit UNESCO, a fost folosit pentru producția de sare mai bine de 3.000 de ani.

Comunitatea „este un loc foarte special, este localizat în Alpi, în mijlocul pustietății”, spune Maixner. „Întreaga comunitate a muncit și trăit de pe urma acestei mine”.

Minerii și-au petrecut zile întregi acolo, muncind, mâncând și făcându-și nevoile în mină.

Datorită temperaturii constante de aproximativ 8 grade Celsius și concentrației de sare din mină, fecalele minerilor au fost păstrate mai bine.

Cercetătorii au analizat patru mostre: una ce datează din epoca bronzului, două din epoca fierului și una din secolul 18.

Una dintre acestea, veche de aproape 2.700 de ani, conține două tipuri de ciuperci, Penicillium roqueforti și Saccharomyces cerevisiae. Ambele sunt cunoscute astăzi pentru folosirea lor în producția mâncării.

„Minerii din Hallstatt par să fi aplicat intenționat tehnologii pentru fermentația mâncării cu microorganisme care încă sunt folosite în zilele noastre în industria alimentară”, spune Maixner.

The post Berea și brânza de mucegai se consumau în Austria încă de acum 2700 de ani. ”Practicile culinare preistorice erau sofisticate” appeared first on Ziarul Romanesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *