Stiri din Austria

Camion românesc, amendă uriașă în Ungaria, prins că a trecut de aproape 40 de ori fără să plătească taxa de drum

Camion românesc, amendă uriașă în Ungaria, prins că a trecut de aproape 40 de ori fără să plătească taxa de drum.

Poliţia ungară a aplicat o amendă de peste 4 milioane de forinţi (circa 10.223 euro) operatorului de transport pentru un camion înmatriculat în România, scrie presa maghiară.

Ungaria, șofer român prins cu 18 pakistanezi în mașină, a intrat cu microbuzul într-un stâlp de frica poliției

Camion românesc, amendă uriașă în Ungaria

Amenda uriașă a fost aplicată pentru încălcarea regulilor de plată a taxelor de drum, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Szabolcs-Szatmár-Bereg, postat, joi, pe site-ul Poliţiei Ungare.

Camionul a fost verificat, marţi, în localitatea Mátészalka, unde s-a constatat că, în ultima perioadă, în 37 de cazuri, au fost încălcate regulile de plată a taxelor de drum cu acest vehicul, se mai arată în comunicat.

Potrivit police.hu, poliţia a reţinut camionul până când operatorul a achitat integral amenda impusă pentru neregulile repetate.

The post Camion românesc, amendă uriașă în Ungaria, prins că a trecut de aproape 40 de ori fără să plătească taxa de drum appeared first on Ziarul Românesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *