Microbiomul, acel ansamblu de microorganisme care trăiesc în și pe corpul uman, este tot mai des prezentat ca o cheie esențială pentru imunitate și sănătate generală. Fie că vorbim despre suplimente alimentare sau despre diete personalizate, industria wellness capitalizează pe acest concept. Totuși, cercetătorii avertizează că discuția are mai multe nuanțe deciât am crede.
„Numeroase studii corelează tipurile de bacterii din microbiom cu sănătatea și boala, în aproape toate condițiile fizice și mentale. Dar majoritatea acestor dovezi sunt corelaționale și încă trebuie să înțelegem exact cum influențează microbiomul sănătatea”, explică profesorul Daniel M. Davis, specialist la Imperial College London și autor al unui ghid despre sistemul imunitar.
Un indicator frecvent utilizat în cercetare este diversitatea microbiomului, numărul de specii diferite de microorganisme din intestin. În general, o diversitate mai mare este asociată cu o stare mai bună de sănătate, potrivit The Guardian.
„Cu cât microbiomul este mai divers, cu atât pare să existe o corelație mai puternică cu absența bolii”, spune Davis.
Cu toate acestea, studii recente arată că diversitatea nu este singurul factor relevant. Interacțiunile dintre bacterii joacă un rol notabil aici.
„Ceea ce contează cu adevărat este competiția”, subliniază profesorul. Dacă anumite grupuri de bacterii colaborează și se multiplică rapid, acest lucru poate avea efecte negative asupra organismului. În schimb, competiția pentru resurse între diferite specii contribuie la menținerea unui echilibru sănătos.
Această perspectivă complică ideea simplistă conform căreia „mai multe bacterii bune” înseamnă automat o sănătate mai bună. De fapt, echilibrul din microbiom este rezultatul unor mecanisme complexe, încă insuficient înțelese.
Pentru public, mesajul specialiștilor este unul de prudență. Deși microbiomul influențează sistemul imunitar și capacitatea organismului de a lupta împotriva infecțiilor, știința nu oferă încă soluții clare pentru optimizarea sa.
„Nu știm încă ce înseamnă un microbiom sănătos și nici cum să-l modificăm în mod fiabil pentru a îmbunătăți sănătatea”, afirmă Davis.
În acest context, promisiunile comerciale trebuie privite critic.
„Fiți foarte sceptici față de produsele care susțin că vă vor schimba microbiomul și îl vor face mai sănătos. Știința nu susține încă aceste afirmații”, avertizează expertul.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Microbiomul intestinal, puternic afectat de alimente și poluare. Cercetătorii au fost „surprinși”
Medicamentele pot afecta microbiomul intestinal pentru mulți ani, indică un studiu
Articolul Este adevărat că un microbiom cât mai divers ne ferește de boli? apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
