Flux-stiri

Ministrul Sănătății, previziuni sumbre: „Dacă ne oprim la 40 – 50% vaccinare vom avea şi valul 5 şi alt val”

Coronavirusul stă lângă o fiolă de vaccin și lângă o seringă.Coronavirusul stă lângă o fiolă de vaccin și lângă o seringă.

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila spune că românii trebuie să se vaccineze, pentru a se imuniza, pentru că dacă vaccinarea se va opri la 40 – 50% din populaţie este posibil să avem şi valul 5, dar şi alt val al pandemiei. „Toţi vom fi imunizaţi. Întrebarea e cum vrem să ne imunizăm”.

Dacă numărul mare al celor care, speriaţi de valul 4, merg să se vaccineze se va diminua, este posibil ca România să nu termine pandemia şi să aibă şi valul 5, dar şi alt val de coronavirus, a spus, joi seara, la Digi 24, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.

Ideea e că noi aici nu putem să ne oprim la 40% sau la 50%. Asta trebuie să înţelegem cu toţii. Valul acesta 4 la un moment dat va trece. Întrebarea este cum va trece. Dar evident va trece. Noi dacă ne oprim la un moment dat sau când o să fim pe panta descendentă şi o să creadă iarăşi o parte a societăţii că am scăpat deja, că suntem spre scăpare şi oricum nu se întâmplă şi vine Crăciunul şi sărbătorile de iarnă şi atunci nu va mai fi nicio problemă… Dacă noi acum nu continuăm şi nu mergem până la 70 – peste 70%, noi vom avea şi valul 5, s-ar putea să avem şi alt val. Asta ne spun toţi specialiştii cu care se consultă şi ministrul interimar al Sănătăţii”, a spus ministrul iterimar al Sănătăţii Cseke Attila.

Ministrul Cseke spune că într-un final „toţi vom fi imunizaţi” şi trebuie să fim conştienţi de acest lucru. „Întrebarea e cum vrem să ne imunizăm? Prin calea mai uşoară şi de protecţie prin care ne apărăm pe noi înşine şi pe cei de lângă noi?Sau vrem să trecem prin boală cu toate riscurile unele dintre ele fatale?”, spune Cseke Attila.

Acesta a afirmat, în privinţa restricţiilor anunţate, că efectele se vor vedea după 14 zile: „Poţi să vezi dacă efectul a fost semnificativ sau mai puţin semnificativ şi atunci anumite măsuri pot fi înăsprite dacă nu sunt îndestulătoare sau unele măsuri pot să fie prelungite”.

În cazul vacanţei copiilor, dacă nu se produce un efect pozitiv, există posibilitatea de a prelungi această măsură, potrivit ministrului interimar al Sănătăţii.

The post Ministrul Sănătății, previziuni sumbre: „Dacă ne oprim la 40 – 50% vaccinare vom avea şi valul 5 şi alt val” appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 10 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *