
- Sesiunile de terapie cu câini au scăzut semnificativ nivelurile de cortizol la copii care suferă de autism.
- Specialiștii din domeniul sănătății mintale spun că este nevoie reală de mai multe cercetări asupra modului în care intervențiile asistate de animale de toate tipurile pot ajuta copiii.
- Indiferent de cadru, copiii trebuie învățați cum să interacționeze cu orice animal, precizează cercetătorii.
Un studiu publicat recent pune în lumină conexiunea puternică dintre animale și copii. S-a constatat că sesiunile de terapie cu câini au scăzut semnificativ nivelurile de cortizol la copii care suferă de autism, hormonul de stres al organismului.
„Studiul arată, pentru prima dată, că intervențiile asistate de câini pot duce într-adevăr la o scădere a stresului la copii, cu și fără nevoi educaționale speciale”, a spus Kerstin Meints, profesor de psihologie a dezvoltării la Universitatea de Lincoln din Anglia.
Studiul a inclus 149 de copii cu autism și fără, de 8 și 9 ani din Marea Britanie, care au fost împărțiți în trei grupuri.
Într-un grup, copiii au petrecut 20 de minute de două ori pe săptămână, pe parcursul unei luni, cu un câine dresat și stăpânul cestuia.
Într-un alt grup, copiii au făcut yoga și au ascultat meditații ghidate în același interval de timp, fără câini în preajmă. Iar al treilea grup a servit drept control.
Cercetătorii au luat mostre de salivă de la toți cățeii pentru a le măsura nivelurile de cortizol înainte și după studiul de patru săptămâni și au măsurat, de asemenea, nivelurile de cortizol ale copiilor înainte și după fiecare sesiune.
În general, ei au descoperit că cei mici din grupul de intervenție cu câini aveau niveluri de cortizol mai scăzute decât copiii din grupul de relaxare, cât și din grupul de control.
Într-adevăr, cercetătorii și profesioniștii din domeniul sănătății mintale spun că este nevoie reală de mai multe cercetări asupra modului în care intervențiile asistate de animale de toate tipurile pot ajuta copiii.
Deși cercetările au demonstrat că deținerea de câini poate fi bună pentru dezvoltarea psihologică a copiilor. „Există o diferență între un animal dresat și un animal de companie”, spune Arun Handa, psihiatru la departamentul de psihiatrie pentru copii și adolescenți de la Spitalul de copii din Philadelphia.
Indiferent de cadru, copiii trebuie învățați cum să interacționeze cu câinii, iar Academia Americană de Pediatrie oferă părinților îndrumări despre alegerea și viața cu un animal de companie de familie.
The post STUDIU. De ce câinii îi pot vindeca pe copiii cu autism appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


