- ZF: Pandemia a adus în prim-plan nevoia de localizare a producţiei.
- ZF: România are şansa să reducă deficitul din industria alimentară.
- Mâncarea tradițională reinterpretată reprezintă un trend în 2024.
- ZF: Marile companii din industria alimentară mizează pe ”ready meal”.
Pandemia a schimbat inclusiv modul în care mâncăm. Conceptul „farm to fork” al Uniunii Europene câștigă teren, iar regula de bază este alta: cât mai mult local, cât mai puțin internațional. Ne avantajează să localizăm producția și să scurtăm lanțurile de aprovizionare, scrie Ziarul Financiar. Tot Ziarul Financiar scrie despre 5 mari tendințe alimentare în acest an. Conceptul „farm to fork”, mâncarea tradițională reinterpretată, meniul personalizat livrat la ușă, sustenabilitatea în producția alimentară și preocuparea pentru cât de calitativi sunt anii pe care îi trăim. Contează cât trăiești, dar mai tare atârnă cât de sănătos și bine o faci.
Un stil de viață sănătos este tot mai la îndemână. Pentru cei care nu au timp să gătească, există servicii prin care îți poți comanda zilnic un meniu sănătos și personalizat. În acest context, România are o carte importantă de jucat.
Avem șanse reale să reducem deficitul din industria alimentară. Reprezentăm un mare producător agricol, dar, în același timp, avem multe companii mici care produc local. Aceste companii pot oferi fix ce se cere: produse crescute în mod natural, sustenabil și cu grijă, de la bob și până la furculiță. Pentru a reuși, agricultorii români vor avea nevoie în 2024 de finanțare puternică.
Citește și
- Actorul Christian Oliver și cele două fiice ale sale au murit într-un accident de avion în estul Caraibelor
- Google ucide cookie-urile. Advertiserii nu îmbrățișează schimbarea
- Elvis Presley revine pe scenă cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Britanicii pregătesc un concert cu holograma artistului
The post Ce mâncăm anul acesta. Conceptul UE „farm to fork” câștigă teren în România appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Alexandru Anghel
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



