Potrivit portalului de monitorizare a aerului calitateaer.ro astăzi 15.04.2021 în partea de Nord a orașului Timișoara, respectiv Zonele cartierelor Lipovei și Aradului avem parte de poluare cu particule PM 10 în suspensie și compuși NO2 .
Potrivit Normei de aplicare, LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011, Particule în suspensie – PM10:
Valorile limită 50 ug/m3 – valoarea limită zilnică pentru protecția sănătăţii umane
40 ug/m3 – valoarea limită anuală pentru protecția sănătăţii umane
Așa cum se vede,astăzi valoarea este de 3 ori mai mare decât cea admisă de lege. Sursa poluării potrivit acestei hărți și direcției vântului pare să fie în Nord-Estul orașului. Vom reveni cu amănunte, dar vom monitoriza cu ajutorul aplicațiilor de profil aerul orașului Timișoara.
Deoarece am publicat aspecte privitoare la mirosul de cauciuc ars din Timișoara, am fost amenințat cu procese de către firma care poluează. În consecință vom prezenta date certe asupra poluării, rod al unor infracțiuni.
Marius Leontiuc – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.